Ediția a II-a

 432 km of DREAMS dăruiește viață

Andrei, organizatorul turneului caritabil de volei DREAM, urcă pentru a doua oară în șa pe traseul de 432 de km între Cluj, unde locuiește  și Iași, unde se desfășoară evenimentul, cu scopul de a aduna suplimentar bani pentru cauza din acest an: Primul Spital Național de Copii pentru Cancer, Boli Grave și Traumă construit de asociația Dăruiește Viață.

Andrei locuiește în Cluj, dar organizează de cinci ani la Iași împreună cu Radu Tănăsan turneul caritabil de volei DREAM, la care participă echipe din România și Republica Moldova. Mulțumită sportivilor care au participat la edițiile de până acum, au putut să  ajute copii și tineri diagnosticați cu autism și sindrom Down, o fetiță de 14 ani diagnosticată cu neuropatie ereditară senzitivo-motorie, scolioză dorso-lombară și o tânără diagnosticată cu instabilitate cranio-cervicală si sindrom de activare mastocitară. Anul trecut Andrei și-a dorit să facă ceva mai mult, așa că s-a urcat pe bicicletă și a parcurs în trei zile distanța dintre Cluj și Iași – 432 de km, invitându-și prietenii să-i aprecieze efortul donând pentru cauză.

Anul acesta, banii pe care-i va aduna în timpul călătoriei de 432 de km vor merge către asociația Dăruiește Viață, care construiește de la zero un spital, la București, exclusiv  din donații și sponsorizări. În contextul în care statul român nu a construit nimic în domeniul oncologiei pediatrice în ultimii cincizeci de ani, Dăruiește Viață și-a asumat misiunea de a ridica PRIMUL SPITAL Național de Copii pentru Cancer, Boli Grave și Traumă. Spitalul de Copii care va oferi îngrijire multidisciplinară copiilor cu boli grave, la nivelul standard din Europa de Vest.

Mai multe detalii aici: https://www.daruiesteviata.ro/proiecte/noifacemunspital-primul-spital-national-de-copii-pentru-cancer-boli-grave-si-trauma/WRBnADpY0

 

Inițiativa celor de la Dăruiește Viață mi-a demonstrat, o dată în plus, că pentru a face lucrurile să se îndrepte în direcția corectă, e nevoie de implicare activă, astfel că răspunsul la întrebarea „cum?” a venit instinctiv, iar anul acesta voi pedala cei 432 de km de la Cluj Napoca la Iași pentru a contribui la construcția unui spital de oncologie pentru copii.

De ce? Pentru că sunt sănătos și sunt recunoscător pentru asta și încerc să îmi imaginez drama celor care duc o luptă pentru supraviețuire în fiecare zi. Pentru ei sănătatea nu e “un dat” așa cum de multe ori considerăm noi.

Pentru că am avut de-a lungul timpului apropiați care s-au luptat sau pe care i-am pierdut din cauza cancerului și am realizat cât de fragilă e viața și cum, în astfel de situații, cel mai mic gest poate readuce zâmbetul pe buzele cuiva greu încercat și îi poate reda optimismul.

 

Poți contribui și tu!

Implică-te aici

Apariții în presă

Ediția a I-a

Sunt Andrei, am 36 de ani , locuiesc în Cluj-Napoca și de patru ani organizez la Iași turneul caritabil de volei Dream, la care participă echipe din România și Republica Moldova. Mulțumită sportivilor care au participat la edițiile de până acum, am putut să ajutăm copii si tineri diagnosticati cu autism si sindrom Down si o fetiță de 14 ani diagnosticată cu neuropatie ereditară senzitivo-motorie, scolioză dorso-lombară, picior varus equin bilateral.
Însă cauza de anul acesta m-a făcut să înțeleg că uneori e nevoie de mai mult. De mai multă implicare, de mai multă dăruire, de mai mult timp. Este greu să-ți depășești zona de confort, dar merită de fiecare dată când o faci pentru cineva care are nevoie. Așa că am decis ca anul acesta drumul meu de la Cluj la Iași, pentru turneul Dream, să se transforme într-un pod de mâni întinse spre Mihaela care a fost diagnosticata cu instabilitate cranio-cervicală si sindrom de activare mastocitară. Voi străbate acest drum de 432 de km pe bicicletă și vă invit să-mi fiți alături, pentru a face rost de banii necesari intervenției chirurgicale care are potențialul de a-i reda Mihaelei speranta unei vieti normale)
Nu pedalez decât de doi ani și s-ar putea să-mi fie greu să parcurg 432 de km. Dar nu atât de greu cum îi este Mihaelei să treacă cu bine peste cele 24 de ore dintr-o zi.

Donațiile se pot face in contul deschis (menționați DREAM la detalii de plată)
Mihaela Suleap -Banca Comercială Română cont in lei
Cont: RO46RNCB0242153580330001
COD SWIFT : RNCBROBU
Filiala BCR Siret str Sucevei Nr 2

Puteti face o donație prin PayPal folosind butonul de mai jos.